In ce hal am ajuns...

I wanna get lost from my life , sit on the side and watch the world go by....

    M-am inchis in mine…Am devenit un cacat. Un cacat care stie ca greseste gandind astfel si nu poate sa faca nimic sa se schimbe...Stii cum e cand pe dinafara vrei sa pari un om fericit si pe dinauntru mori? Stii cum e cand faci lucruri tampite doar ca sa uiti pentru putin de realitate?Stii cum e cand spui ca viata merge mai departe si faci pe viteazul, chiar daca nu crezi asta? Asa sunt eu... E urat.. E oribil...Stii cum e cand plangi si vrei din tot sufletul sa te opresti ,dar nu poti ?Chestia asta e valabila la mine pt tot ce simt acum.. Am ajuns jalnic si asta ma face sa nu ma mai suport…

     Viata e nedreapta. Oricat ai incerca sa imi spui ca nu e asa nu ma vei convinge… Niciodata de doi ani incoace nu am simtit ca plutesc fara ca apoi sa revin brusc cu picioarele pe pamant si sa vad care e realitatea defapt.

     Pana acum doi ani eram copilaroasa… eram imatura... eram pur si simplu ca orice copila care facea lucruri normale pentru varsta ei chiar daca erau pur si simplu niste chestii penibile…Puneam suflet in orice faceam.. eram entuziasmata pt fiecare lucru facut… visam ca o tampita …Pana cand am ajuns intr-o perioada extrem de urata care m-a afectat mult. Am vazut ce e intr-adevar o problema… O problema adevarata.. am dat cap in cap cu realitatea… Si nu mi-a facut bine.. Nu cred ca meritam asta ,cel putin nu la vremea aia… Asta m-a facut sa vreau sa ma schimb… Asta m-a facut sa vreau sa devin “matura” si sa gandesc altfel…. sa nu-mi mai pese de nimic…

    Nu am reusit sa fac asta… si nici nu cred ca voi reusi….Am ajuns un cacat. Pur si simplu un cacat. Au fost momente in care am avut impresia ca am trecut peste,insa momentele alea durau f putin. Am ajuns sa nu ma mai suport si vreau sa stau izolata chiar daca sunt constienta ca-mi fac mai mult rau. Asta urasc…Urasc cand stiu ca gresesc din toate punctele de vedere si totusi nu pot sa-mi schimb gandirea. Poate ca sunt deprimata... Mereu am criticat persoanele negativiste si depresive chiar daca si eu in sinea mea stiam ca sunt la fel. Chiar de curand mi s-a intamplat asta criticand o persoana ce trecea de la stari de fericire la stari depresive…Si am realizat dabea acum cat de cinica puteam sa fiu pentru ca si eu sunt in aceasi stare numai ca eu nu arat asta pt ca eu nu-mi exprim sentimentele…

    Dumnezeu exista? Nu cred..Si daca exista , in nici un caz nu e asa cum zice lumea...Se zice ca toate se intampla cu un scop,dar eu sa mor daca vad scopul....Dupa rau urmeaza bine? Nu... La mine nu... La mine dupa rau a urmat din ce in ce mai rau...

   Viata e sadica.. te chinuie .. iti da aripi si iti arata cum e sa ajungi in culmea fericirii sau cel putin undeva pe aproape,te face sa te simti bine, dar nu pentru mult timp pentru ca iti taie aripile…iti ia toata fericirea si ti-o transforma in agonie. Te ridica pana la cer si apoi te tranteste de pamant… Raspunsul la intrebarea “de ce cadem?” ar fi “ca sa ne ridicam la loc”…

    Probabil ca asta e si raspunsul corect,dar nu pentru toti. Cel putin in momentul asta pentru mine nu e…degeaba te ridici la loc daca din nou vei cadea… Sunt constienta de faptul ca gandesc absolut gresit,dar de ce sa te ridici la loc din moment ce vei cadea din nou?!

   …Stii cum e cand vrei sa te inteleaga cineva? Stii cum e cand vrei sa ai pe cineva alaturi sau stii cum e cand vrei sa gasesti o persoana care sa te inteleaga si cu care sa vorbesti,dar in acelasi timp te impiedica ceva?Nu stiu daca stii,dar e urat…poate ca tu,oricine ai fi, o sa citesti asta si o sa incepi sa razi spunand uite ce scrie si deprimata asta.. ,dar scriu asta pentru ca simt nevoia .Urasc sa-mi exprim sentimentele ,dar abea dupa atata timp am realizat ca am nevoie s-o fac…

http://www.youtube.com/watch?v=NcbAibPA2yY