Soulstorm...

I would like one of these morning to wake up and find your face on a pillow lying right next to mine...

Soapta in miez de noapte...

  "Suntem singuri pe-o plaja, e spre apus, din departare se-aude ritmul lent al unei melodii... Tu stai pe plaja uitandu-te la privelistea marii, eu vin usor in spatele tau si te imbratisez, corpul meu face un crescendo si printr-un bodywave, inainte sa-ti dai seama am inceput sa dansam. Fara sa realizezi eu am preluat controlul, brusc ai devenit o adevarata dansatoare, corpurile noastre se apropie din ce in ce mai mult pana cand totul devine o imbratisare cu mici pasi ocazionali. Mainile mele aluneca incet pe spatele si pe sanii tai, pentru cateva momente suntem doar noi...nimic altceva. Iti sprijini capul pe umarul meu apoi incep sa-ti sarut gatul urcand usor spre buze...
   Te iau in brate continunand sarutarile, iar dupa apus te duc in camera usor luminata. Intre noi e un mic joc cu buzele pe pielea celuilalt.. Continui sarutarile pana tu imi dai bluza jos urmand sa fac acelasi lucru si cobor usor prin sarutari de la gat pana la abdomen...
   Incerc sa prelungesc preludiul cat mai mult...
   Te las sa plutesti si sa visezi..."


Atat...

Sentimente...

Nu stiu de ce-ti scriu asta, nu stiu de ce acum, nu stiu de ce n-am mai facut-o pana acum… de fapt n-am mai facut-o pentru ca n-am gasit un moment in care sa nu para penibil, pentru ca am zis sa nu par o descreierata care incepe asa din senin sa scrie scrisori, pentru ca am zis sa nu se inteleaga altceva, pentru ca am zis ca o sa incepi sa razi…

Ti-am spus de multe ori ce cred despre tine.. acum vreau sa-ti spun si sa stii si ce simt…. si poate ca acum stau si scriu degeaba pentru ca maine e posibil sa nu ti mai dau scrisoarea pentru ca o sa mi se para penibil, dar vreau s-o duc pana la capat, vreau sa stii cat de mult insemni pentru mine si cat de profund e sentimentul pe care-l am, vreau sa stii cat de mult poti sa-mi binedispui ziua doar prin simplul fapt ca apari si-mi zambesti, vreau sa stii cat de bine am simt cand stiu ca sunt printre prietenii tai si cat de bine ma simt cand imi spui sis, vreau sa stii ce influenta au vorbele tale asupra mea, vreau sa stii ca nu-ti spun asta doar pentru ce s-a intamplat azi, ce s-a intamplat azi m-a facut doar sa nu ma mai opresc cand am inceput sa scriu scrisoarea…

Nici nu stiu cum sa incep.. poate pentru ca am facut-o deja. Nu vreau sa scriu o scrisoare formala, nu vreau as scriu o scrisoare ca la carte, vreau doar sa stii toate astea.. vreau sa stii cat de bine ma faci sa ma simt si cat de fericita pot sa fiu cand stiu ca te am ca prieten, cand stiu ca unei persoane asa minunate ca tine ii pasa de mine si sper ca macar o parte din tot ce simt pentru tine sa fie reciproc si sa dureze…vreau sa stii cat de mult imi doresc ca vara asta sa ne-o petrecem tot impreuna...

Iti multumesc…N-ai idee ce sentiment minunat ai creat cand ai inceput sa canti melodiile alea, chiar daca pe fata mea nu prea se vedea nimic…n-ai idee cat de mult a insemnat pentru mine imbratisarea aia…n-ai idee ce e acum in sufletul meu, e o oarecare tristete acoperita de un sentiment genial si probabil ca daca n-ar fi fost tristetea n-ar mai fi fost nici sentimentul asta…

Sunt penibila? Poate…dar nu-mi pasa. Imi pasa doar de ceea ce vreau sa-ti spun, imi pasa sa iti spun ca nu vreau sub nici o forma sa te pierd... Si ca sa fac si eu cum faci tu, vreau sa asculti o melodie pe care nu stiu daca ai mai ascultat-o, Queen-Friends will be friends. Versurile spun totul…

Deja am scris prea mult…si daca pana la urma citesti ce ti-am scris vreau sa stii ca am scris asta si nu ti-am zis-o pentru ca mi-a fost mai comod si toate s-au intamplat repede....si cu prima ocazie vreau sa ma lasi si sa ma faci sa ti-o spun in fata…

Stii…mai vreau ca imediat ce ma vezi dupa ce citesti asta sa vii si sa ma imbratisezi fara sa spui nimic.. pur si simplu s-o faci…

Rai devenit mocirla...

Ce urat e cand vezi ca tot albul imaculat de acum 2 saptamani ce acoperea absolut fiecare particica din Bucuresti acum a devenit maro...

 Atat...

Baietii,mai sensibili decat credeam.

 Iar sunt intr-una din zilele alea in care am O GRAMADA de treaba si nu am nici cel mai mic chef sa duc la sfarsit treburile si nu fac altceva decat sa scriu pe blog...

 So...astazi am avut ocazia sa imi petrec o buna parte din zi inconjurata doar de baieti si am ajuns la anumite concluzii, anume ca:
Baietii cand ies in oras sunt aproape exact la fel ca fetele, se plang de problemele lor in dragoste,se plang de modul in care arata si barfesc poate chiar mai mult decat noi,singura diferenta ar fi ca mai vorbesc si despre sport...
Well, cum spuneam, astazi am avut ocazia sa stau o buna parte din zi doar cu 4 tipi, sa-i ascult cum se plang de problemele lor in dragoste, sa-i vad cat se ingrijoreaza ca nu le raspunde prietena la telefon (asta in cazul in care aveau prietena), sa-i ascult cum se plang ca anumite tipe nu impartasesc aceleasi sentimente cu ei si sa-i vad tristi din cauza asta si mai ales sa-i ascult cum barfesc mai rau ca fetele, pentru ca da, sincer, fetele barfesc foarte mult, dar azi am ajuns la concluzia ca si baietii barfesc la fel de mult.


  La concluziile astea n-am ajuns doar dupa ziua de azi, am ajuns dupa mai multe iesiri cu baieti, iesiri in care i-am analizat si am vazut ca nu sunt chiar asa cum credeam, spre exemplu am iesit odata cu un tip si s-a intamplat acelasi lucru. La inceput am zis ca o sa fie o iesire draguta in care o sa vorbim despre lucruri mai picante,o iesire in care o sa se intample poate ceva mai special..., dar n-a fost asa. Am mers cu tipul asta la o cafenea unde ne-am luat o ciocolata calda (mai eram cu inca o prietena) si nici bine nu ajunsesem ca a inceput sa barfeasca 3 sferturi din liceu,atat baieti cat si fete... Da,a fost cam ciudat. A fost cam ciudat cand eu ma asteptam sa se intample altceva si tot ce am facut a fost sa il ascultam si, evident, avand barfa in sange, sa barfim si noi cu el. A fost ciudat pentru ca in sfarsit ieseam cu el si am avut initial cu totul alta idee de iesire...Whatever...



Da,baietii sunt mult mai sensibil (si barfitori!!!:D) decat am crezut...

Scrisoare...

Draga Irina,nici nu stiu cum sa incep aceasta scrisoare...am prea multe idei si nu stiu cu care sa incep,nu stiu cum sa-mi fac ordine in cap sa pot sa le astern pe toate,pentru ca toate sunt la fel de importante…nici una nu are o semnificatie mai mica pentru ca pur si simplu in ele este vorba despre tine…

 Ne-am cunoscut in vara 2011 in Izvor…Sincer eu eram speriata,paseam intr-o lume cu totul noua,incepeam sa cunosc noi oameni si imi era frica. Nu stiam cum sa ma comport,nu stiam peste ce fel de genuri de oameni dau…Mi-am dorit sa intalnesc persoane la fel ca mine,persoane care sa imi fie cu adevarat prieteni si dorinta mi-a fost indeplinita. V-am intalnit pe voi. Te-am intalnit pe tine. Inca tin minte ziua, a fost ziua in care viata mea a avut parte de schimbari radicale,dar aici nu vorbeam despre mine,ci despre tine.

 Am gasit in tine o persoana geniala,o persoana naturala,o persoana care mi-a devenit in timp cea mai buna prietena cu care pot sa vorbesc despre orice oricand (mai putin dupa ora 10 noaptea si cand ai de invatat  :-“,joking:)) ), o prietena in care ma regasesc,o prietena  cu care m-am distrat si sper ca ma voi distra la fel de tare,o persoana cu care mi-am petrecut toata vara si cu care as vrea sa imi petrec si urmatoarele veri,primaveri,ierni,zile,ani…

 Am descoperit prin tine ce inseamna sa ai cu adevarat un prieten bun,un prieten la care sa tii cu adevarat. Esti prietena cu care mi-as petrece fiecare zi din viata pentru ca pur si simplu in prezenta ta ma simt bine, in prezenta ta simt ca pot sa glumesc si sa vorbesc cum vraeu,sa ma exprim liber pt ca….stii bine,lucrurile astea nu le pot face prea mult in prezenta altor oameni. Stii bine despre ce vorbesc  aici. Toate iesirile mele,toate tampeniile si “dramele”

 Ti-am pregatit un cadou ce contine poze cu noi de cand ne-am cunoscut,am facut un fel de poveste.. o poveste a noastra. O poveste fara sfarsit care a iesit mult mai bine decat ma asteptam. O poveste ilustrata. Nu o sa uit si nici nu vreau vara care a trecut…Ne-am cunoscut in Izvor impreuna cu Alex si altii…Tu erai cu rolele,noi ne-am inchiriat biciclete si am pornit prin Bucuresti sa ne plimbam…Plimbarea aia de doua ore a fost un fel de calatorie,calatorie a schimbarii noastre…

 Dupa ziua asta am cotinuat sa mai iesim,ne-am petrecut zilele in Cismigiu cu barcile,unde ne-am distrat in cel mai original mod si fara multi bani si in Ior unde am cunoscut o multime de persoane geniale…In ior am jucat Razboi Egiptean in prostie,am stat in foisor extrem de mult..am ras pana nu am mai putut,ne-am simtit bine…am simtit ca toate problemele dispar. Cel putin eu d-abea asteptam sa ies,simteam ca traiesc intr-o alta lume cu voi,o lume in care regula era sa fiu fericita si atat.

De fiecare data cand trec prin zonele unde asta vara ne plimbam imi aduc aminte,in mintea mea se desfasoara filmul,cateodata sitm ca traiesc din nou acele clipe…

Stiu ca am scris mult,dar nu vreau sa ma opresc. Nu pot si nici nu vreau. Nu ma opresc pentru ca vreau sa-ti spun cat de geniala esti,vreau sa-ti amintesc toate momentele frumoase,vreau sa stii cat de mult tin la tine(!!!) vreau sa stii ca indiferent de ce s-ar intampla nu vreau sa ne certam pe viitor,cu atat mai putin sa incetam sa mai fim prietene.

 Iti jur din tot sufletul ca vreau sa ramanem la fel de bune prietene,poate chiar mai apropiate( nu stiu daca se mai poate,dar stii vorba  aia,mereu e loc de mai bine J) vreau sa imi petrec cat mai mult timp cu tine,sa ne distram cat se poate de multa sa cum faceam asta vara, fara vreo nevoie de bani,doar nevoie de distractie,de  fericire.

 Sper ca acel colaj de poze sa iti ramana ca o amintire frumoasa a vechilor amintiri cu noi si sper ca sa fii mereu fericita si sa nu fie nevoie sa folosesti smiley-face-urile de pe spatele panoului,sper sa iti amintesti de mine intr-un mod placut,dar sincer sper mai mult sa nu-ti amintesti de mine,ci sa ma ai mereu alaturi!

 Ador  faptul ca esti naturala,urasc cand esti trista,iubesc gropitele tale,iubesc zambetul tau,urasc cand chipul tau are o perdea de tristete peste el,urasc cand pui la suflet unele lucruri care n-ar trebui sa fie puse la suflet si implicit,cum spuneam adineauri,te intristezi… iubesc cand ma iei in brate,ador cand imi spui ca ma iubesti,ador cand iesim impreuna afara,iubesc (desi aparent nu pare) cand imi spui Tribu, urasc ca a trecut vara dar iubesc faptul ca o sa vina una noua in care o sa ne distram de 230592835 ori mai mult,iubesc spiritul tau de gluma,IUBESC ca imi asculti dramele,si deasemenea iubesc ca si eu le ascult pe ale tale,iubesc ca ne comportam ca doua cretine impreuna,urasc ca nu iti iei blugii aia care iti vin foarte bine,ador parul tau,ador inocenta ta,o mentionez din nou,IUBESC CA ESTI NATURALA, pur  si simplu TE IUBESC!!!

 Totodata vraeu sa-ti multumesc si pentru cadourile si surpizele facute de ziua mea… m-ai lasat cu totul surprinsa,CU TOTUL surprinsa… toate lucrurile pe care le-ai facut au fost geniale…(si stii bine care mi-a placut (actually,ne-a placut) cel mai mult :P) si de aceea m-am gandit si eu sa fac ceva asemanator,dar nu prea (am comis o echivocatie, sau inconsistenta..pula mea,am uitat lectiile de la logica). O sa vezi despre ce e vorba,si sper sa iti placa la fel de mult cum mi-a placut si mie surpriza ta…Cu toate ca am impresia ca te-ai prins deja dinainte de ce voiam sa fac..sau cel putin banuiai..Whatever :D

 Inchei prin a iti spune a 234535359873+2sin45-cos60+432421 oara ca TE IUBESC ENORM BAI!!!! I really mean it… si crede-ma ca o spun din tot sufletul si chiar am sa tin cont de sfatul tau si n-o sa iti spun te iubesc asa doar..din reflex si am s-o fac pentru ca te iubesc cu adevarat!

A ta Tribu :)

Extaz...

 Nu am mai scris de mult... nu am mai scris pentru ca nu am mai patit nimic deosebit care sa ma faca sa rup tastatura si sa am atat de multe idei incat sa nu mai stiu cu care sa incep...Am avut niste tentative,subiecte obisnuite,frustrari specifice oricarui om,dar m-am lasat...pur si simplu nu simteam nevoia,o nevoie disperata,dealtfel,sa scriu...ci era mai mult doar ca sa "mai scriu si eu pe blog,ca doar am blog!".
 Acum insa nu ma pot concentra la nimic altceva chiar daca stiu ca ar trebui sa fac unele lucruri si c-o sa fie cam rau daca nu le fac (cum ar fi sa invat la geografie si chimie) ,dar nu ma pot concentra. Fiecare dintre noi cred ca a avut o zi in care pur si simplu a crezut ca pluteste,o zi in care a mers pe strada dupa o serie de evenimente fericite sau dupa un succes imens cu zambetul larg pe buze...cu un zambet care nu putea fi sters prin nici o metoda,un zambet care pur si simplu te facea sa uiti de toate necazurile si ghinioanele pe care le ai avut sau inca le ai,un zambet care te facea sa simti ca traiesti cu adevarat,zambet care ti-ai dori sa ramana acolo pana mori. Asta am patit eu,acum pur si simplu stau ca o imbecila fara forta de a ma concentra la nimic chiar daca stiu ca,de exemplu daca nu-mi invat la chimie o sa fie foarte rau,dar in momentul asta nu imi pasa.  Nu stiu daca maine am sa regret,poate ca da,poate ca nu....si sper ca zambetul asta ce te face sa nu te gandesti la nimic si starea de extaz sa ramana si maine,si poimaine,si raspoimaine...si pentru totdeauna.
 Daca stau sa analizez ce s-a intamplat azi si ce m-a dus in starea asta si sa privesc din alta perspectiva imi dau seama ca defapt nu a fost ceva atat de special...spun asta pentru ca defapt lucrurile cu adevarat speciale nu m-au bucurat la fel de mult... O sa intelegi de ce spun asta...
 22 februarie 2012,mai exact azi.Ziua mea de nastere.Multe surprize de la toti...surprize enorm de placute,surprize la care nu ma asteptam.Azi am realizat cu adevarat ce inseamna sa ai prieteni adevarati,ce inseamna sa stii ca te poti baza pe toti prietenii tai...doresc ca fiecare om de pe pamant sa simta asta,cat de des posibil...este un sentiment minunat,sentiment ce bucura fiecare particica din tine...
 Cum spuneam,multe surprize..surprize care sunt cauza zambetului de care vorbeam. Prietenii mei mi-au facut un cadou mult prea frumos,cadouri mult prea frumoase...dar n-am sa le iau pe toate la rand,o sa trec la surpriza care m-a bucurat cel mai mult,cu toate ca teoretic celelalte erau mai importante,dar asta nu inseamna ca nu le-ama preciat din tot sufletul meu...
 Am fost legata la ochi si am fost condusa in intuneric pana inafara liceului unde am fost oprita si mi-a fost "redata vederea". M-am gandit ca in jurul meu erau stransi toti ca sa imi cante la multi ani cu un tort in brate,sau orice scenariu asemanator.Am deschis ochii.Nu am crezut,am zis ca am stat prea mult in intuneric si am o vedenie in fata.Am clipit de mai multe ori sa fiu sigura ca nu vad prostii.Fix in fata mea era el.El este tipul perfect si imperfect in acelasi timp. Spun asta pentru ca stiu ca nu este nicidecum atat de perfect precum mi-l imaginez,sunt constienta de asta si totodata cred ca este baiatul ideal si prefer sa raman asa pentru ca nu vreau sa ies din starea in care sunt acum.Cum spuneam,era in fata mea...mi-a urat la multi ani,am glumit pe drum,am mers intr-un centru comercial impreuna cu ceilalti prieteni.Ne-am asezat la o masa,am ras ce am ras,el era un pic cam distant si toti ne intrebam ce sa facem in continuare. Majoritatea trebuia sa plece,si am hotarat sa mergem acasa la tipa pe care o numesc una dintre cele mai bune prietene sa facem ceva de mancare,pentru ca nu ne saturasem din 3 cartofi prajiti si 2 hamburgeri de la Mc. La inceput nu a vrut sa vina,ramaneam doar doua fete si el,insa intr-un final a acceptat.Situatia parea cam ciudata,2 fete si un baiat singuri acasa,dar am continuat. Am fost la magazin,am cumparat toate cele ce ne trebuiau pentru a face paste si ne-am pus pe treaba. Toate au fost foare frumoase si normale,nimic iesit din comun.Pentru moment. Nu o sa stau sa povestesc cum am taiat usturoiul si cum am amestecat pastele in timp ce "el" s-a dus la baie,n-ar avea rost,cu toate ca inca imi amintesc fiecare moment,fiecare secunda...
 Partea interesanta ce m-a dat ,din nou,peste cap a fost ultima...Am crezut ca plecam,eram la usa,pe picior de plecare cand el se plangea de aspectul lui,de faptul ca a slabit si ca nu mai are abdomenul la fel de bine definit. (da,ce o sa spun o sa para prostesc,o sa para ca s-a mers prea departe,o sa para ca e un lucru banal la care n-ai pune suflet,dar traite toate astea sunt diferite...) Atunci eu i-am ridicat tricoul,i-am atins pielea si relieful abdomenului cu mana. S-a uitat la mine,mi-a facut un joc pe burta pe care il facea si vara...In sine imi ziceam ca da,trebuie sa ma resemnez cu atat.. ca o sa plecam si asta a fost,dar nu. Am mers in camera alaturata dupa geci si amandoua l-am intins in pat si am incercat sa-i facem lui acelasi lucru. Statea intins cu capul pe mine,eu tinandu-l de maini...incercam amandoua sa-l enervam,eram unii peste altii,radeam,ne gadilam,lucrurile capatasera deja o tenta mai perversa. Curelele se desfaceau (mai exact cureaua lui) si bluzele incepeau sa se ridice. Au fost harjoneli mai perverse,el incerca sa ne desfaca sutienele...Stiu ca nu ar fi mers mai departe,si tocmai asta imi placea.Imi placea ca stiam ca pot sa am impresia ca se vor intampla lucruri perverse si in acelasi timp sa am certitudinea ca nu se vor intampla. Ne desfaceam bluzele ca si cum s-ar fi continuat,aveam impresia asta ,dar stiam bine ca nu se va continua. Adoram senzatia.Toate se intamplau parca cu schimbul,ba eu-el,ba ea-el. Ne distram,ne simteam bine. Poate prea bine.
 Eram in baie,il vad ca vine si in acelasi timp voiam sa inchid usa cat mai repede si in acelasi timp voiam sa intre. A intrat,continuand jocul m-a lipit de el. Mi-a ridicat bluza,i-am ridicat-o pe-a lui, si-a lipit abdomenul de al meu. Ma tinea strans lipita de el,ii simteam pielea lipita pe pielea mea,il simteam aproape de mine parca am fi fost unul singur. Isi plimba mainile pe soldurile si spatele meu si incerca sa continue jocul si sa-mi desfaca sutienul. Imi tineam capul pe umarul lui,prefacandu-ma ca incerc sa scap. Nimeni n-ar fi crezut-o. Nu voiam sa scap,voiam din contra,sa prelungesc momentul cat mai mult,sa inghet timpul si sa inghete si el totodata lipit de mine. Mainile ii coboara pe solduri apoi pe curea. Se uita la mine. Privirea lui ma topea. Ochii lui verzi ma priveau puternic. Ma uit la el si imi cobor privirea spre mainile lui ce-mi desfaceau cureaua. Se uita la mine tot timpul. Ma uitam la el si nu stiam ce sa fac. Am vrut sa-l sarut,n-am facut-o. M-am gandit la urmari si n-ar fi trebuit sa ma mai gandesc. Mintea pur si simplu imi zbura,dar o particica mica imi ramasese acolo,particica ce-mi spunea sa ma gandesc la consecinte. Poate daca momentul ar fi durat mai mult mi-ar fi zburat si partea aia ,dar ies. Voiam sa mai stau ,dar nu stiam cum se va continua. Regretam ca am iesit,voiam sa intru din nou acolo,sa-i spun sa continuam,sa-i spun sa se uite la mine din nou cu privirea patrunzatoare...sa ma cuprinda din nou cu mainile si sa le plimbe usor pe corpul meu. Revenisem la realitate. In putin timp plecam...,dar aveam satisfactia ca am sa plec tot cu el.
 Drumul am vrut sa-l prelungesc cat mai mult,m-am intors cu el...am vorbit despre lucruri random,si oarecum despre el... incepuse sa vorbeasca despre religii ,dar eu numai sa-l ascult nu faceam,pur si simplu ma uitam la el si ma prefaceam ca-l ascult...ma rugam sa inceteze sa mai dea din gura si sa deschida alt subiect,unul mai ineresant. Era ciudat,acum 20 minute eram lipiti unul de altul in baie si acum vorbeam despre religii intr-o statie de autobuz...
 Am ajuns aproape de metro,afara era o ceata cumplita...l-am luat in brate si i-am multumit,mi-a urat din nou la multi ani si mi-a spus ca posibil sa ne vedem vineri...De atunci ma gandesc la ce-o sa fie vineri. Deobiecei lucrurile frumoase ies neplanificate...nu cred ca o sa iasa la fel,nicio zi nu e la fel ca cealalta..
 Speranta...in zadar.
                                          Semnat,o adolescenta cu hormonii dati peste cap, constienta ca pune
                                               prea mult la suflet lucruri tampite.                    
                                         

Christmas...

   Ce e Craciunul?
   In viziunea mea Craciunul e una din perioadele alea linistite din an in care toata familia se strange si petrece intr-o voie buna ascultand si cantand colinde,stand la o masa si band un pahar de vin,admirand un brad frumos impodobit si taiat fara nici un rost,privind un film in ton cu ceea ce sarbatoresc,iesind afara si admirand orasul si el impodobit cu luminite... Craciunul e ca o mini-vacanta de 2-3 zile in care te revezi cu toti cei dragi tie si te distrezi alaturi de ei. Teoretic si dupa ideea pe care o transmit si filmele, asta ar trebui sa fie Craciunul.

   Practic,Craciunul e cea mai nelinistita perioada din an in care lumea se panicheaza in ultimul hal sa isi umple frigiderul ca si cum ar aproviziona rezervele de mancare ale Titanicului pentru alea nici 2 zile in care magazinele sunt inchise. Masa aia normala cu un pahar de vin langa e in realitate defapt un fel de intrecere intre toti membrii familiei care mananca si bea cel mai mult si ajunge cel mai repede la spital in coma alcoolica. Asta se intampla,oamenii se revad,poate dupa lungi intregi si imediat la intrarea pe usa intreaba si sunt poftiti la masa plina ochi cu mancare si bautura cat pentru 2 luni, discutand acolo despre cat de mult au tinut sarmalele la fiert si cat de buna este tuica,urmand ca apoi cu stomacul alimentat mult peste masura sa ajunga la spital fie cu exces de mancare,fie in coma alcoolica.
   Am primit de curand un mesaj din ala in care persoana respectiva iti ureaza ca tot ceea ce iti doresti sa ti se indeplineasca... Ok,e o urare sa zicem cat se poate de normala atunci cand vine de la o persoana destul de apropiata,dar in momentul in care primesti mesaje cu urari din astea de la persoane cu care n-ai apucat sa vorbesti nici macar de 3 ori sau persoane pe care le-ai intalnit de putin timp si nu ai discutat niciodata despre orice altceva inafara de vreme,scoala sau defrisarea padurilor, atunci mi se pare o adevarata idiotenie. Chiar nu tind sa cred sub nici o forma ca persoana aia cu care am iesit maxim de 2 ori afara imi doreste mie tot binele din lume and shit like this.
   O idiotenie si mai mare mi se par urarile de craciun de tipul "In aceasta zi binecuvantata, ingerii se coboara pe Pamant pentru a vesti Nasterea Domnului, raspandind in jur miresme... [...] Sper ca tu sa fii alaturi de ingeri si sa pastrezi in suflet acest mesaj. Si nu uita:iubire...pace...credinta...lumina..." trimise fie de apropiati,fie de straini. Toate urarile astea copiate au ajuns sa fie privite ca un fel de obligatie a persoanelor sa le trimita tuturor celor pe care ii cunosc,toata lumea e disperata sa impartaseasca o urare ca asta pe toate siteurile de socializare,sa dea mesaj tuturor din lista de mess si de telefon. Am ajuns la concluzia ca sarbatoarea asta este privita ca o indopare cu mancare,ca o perioada in care magazinele sunt supraaglomerate si super golite de produsele de pe rafturi, craciunul este frumos si magia lui exista doar daca faci lucrurile astea si,evident trimiti mesajele acelea copiate de pe internet. No way,craciunul e frumos daca il petreci in familie,fie cu un pahar de vin,nu cu cisterna, privind un film, fie iesind in oras si vorbind si simtindu-te bine intr-un local la o masa.

 "Craciun fericit" tuturor!

I got my smile back... :)

Vreau...

                                                 
Nu stiu cum ai intrat in mintea mea...,dar vreau sa iesi.

Vreau sa ma uit la tine si sa vad doar un prieten bun,la fel cum te vedeam si inainte.
Vreau sa nu ma mai prefac de fata cu tine...
Vreau sa nu ma mai prefac ca nu ma afecteaza atunci cand imi vorbesti de sentimentele tale.
Vreau sa ma uit la buzele tale fara sa ma gandesc cum ar fi sa le sarut.
Vreau sa vorbesc cu tine fara sa stau sa analizez fiecare cuvant pe care-l spui.
Vreau ca unele lucruri sa nu ma mai faca sa ma gandesc la tine.
Vreau sa nu mai tresar de fiecare data cand imi rostesti numele si de fiecare data cand iti simt parfumul.
Vreau sa nu mai fac orice ca sa prelungesc momentele petrecute alaturi de tine.
Vreau ca atunci cand te iau in brate sa te iau doar din pura prietenie.
Vreau sa nu ma mai rog ca momentele in care ma tii in brate sa dureze o eternitate.
Vreau sa-ti vad si defectele.
Vreau sa nu-mi mai pese.
Vreau sa fie totul ca inainte....

                   

New experience

             
  Am vazut azi in metro spre Dristor un tip care mi-a ramas in minte..
  Stateam in metro pe un scaun cu ochii inchisi , in lumea mea, asteptand sa ajung la Dristor ,cand deschid  ochii si  il vad in fata mea.Parea matur dar in acelasi timp avea ceva de copil in el...Cred ca avea 20 si ceva de ani...Mi-au atras atentia ochii si buzele lui... Avea ochii albastri si o privire calda si patrunzatoare si se uita la mine...
 Tot la Dristor cand sa schimb metroul spre surprinderea mea o ia in aceasi directie cu mine... M-am rezemat de un perete si ma uitam la el cum se duce spre celalalt capat al peronului cand deodata se uita in spate la mine,ma vede si se intoarce...Il vedeam ca vine spre mine si am inceput sa ma uit in alta parte..Se apropia din ce in ce mai mult si am crezut ca o sa imi zica ceva,dar nu... S-a oprit langa mine pentru cateva secunde dupa care a inceput din nou sa se plimbe. Nu stiu daca s-a intors pentru ca m-a vazut,poate ca nu...sau poate ca da.
  Intru in al 2-lea metro si ma asez pe un scaun din mijloc,nu era nimeni nici in stanga si nici in dreapta mea..Intra si el pe cealalta usa si il vad cum se duce mai departe spre un alt scaun,cand din nou ,ma vede,se intoarce si se aseaza langa mine.Putea sa aleaga oricare alt scaun,dar s-a asezat langa mine...
  Ma uitam prin geamul din fata mea la el si el facea acelasi lucru...La un moment  dat imi intorc capul si ma uit la el... el ramasese la fel,cu privirea spre geam... Ma uitam la el... avea o privire absolut geniala...Si cum ma uitam eu la el dintr-o data suna telefonul :))fail. Metroul dabea pornise din statie si el se ridica si se duce spre usa... Cand am terminat de vorbit mi-am intors privirea si am inceput din nou sa ma uit la el iar el se uita parca in gol prin geamurile metroului cand deodata vad acei doi ochi albastri ca se uita din nou la mine ...Metroul ajunsese in statie, m-am ridicat si eu si am coborat... El a urcat primul scarile, era mult in fata ,dar din cand in cand se uita spre mine...
   Am iesit la suprafata cand il vad ca se indreapta spre statia de autobuz,acolo unde ma duceam si eu... M-am oprit mult mai in fata,in fata unei florarii si ma uitam la el prin geamurile ei...Urc in autobuz, din nou langa el ,dar doar pentru o statie...De data asta nu m-am mai uitat la el.. deja ma simteam penibil...insa el se uita la mine...Voiam sa ii spun ceva ,dar nu aveam ce...Am coborat si am crezut c-o s-o luam in aceeasi directie ,cand el o ia in directia total opusa...

   Trebuia sa ii spun ceva... sau poate ca nu,poate ca n-ar mai fi avut nici un farmec..

   

Trezita la realitate...

                   
 Azi am fost intr-unul din momentele in care pur si simplu am vrut sa stau singura fara sa raspund la telefon,fara sa vorbesc,fara sa fac nimic...pur si simplu sa stau. Toata ziua am avut starea asta...Am plecat de-acasa,unde parca simteam ca ma sufoc si m-am dus in parc,pe iarba,langa lac si m-am gandit...M-am relaxat,m-am descarcat sufleteste,am inceput sa plang,m-am calmat....sau cel putin asa am avut impresia.   Am avut un moment in care pur si simplu am avut impresia ca ma calmez,ca vad totul altfel... Un moment pe care il urasc,il urasc pentru ca dureaza putin,mult prea putin...
   Am plecat din parc si in drum spre casa am auzit o melodie absolut superba,chiar daca ea era data la sonor minim si d-abea se auzea.Fiind intr-o stare tampita m-am oprit , m-am asezat pe jos si am inchis ochii ascultand melodia.In acelasi loc in care cu o zi in urma am stat fericita si am ras,tot pe jos,acum eram trista.  Lumea trecea pe langa mine , nu stiu daca se uitau sau nu... Auzeam doar pasii oamenilor trecand pe langa mine...Nu ma interesa...Imi era rau psihic...Voiam doar sa stau si sa ascult melodia care parca ma calma... sa stau fara sa zic sau sa fac nimic...
  Stii cum e cand parca ai cel mai frumos vis din viata ta si dintr-o data te trezesti din cauza unui zgomot ? Asa am patit eu...Melodia care desi se auzea foarte incet, in capul meu era la maxim, dintr-o data se opreste din cauza  unor rasete si a unor monede aruncate pe jos... In jurul meu era un grup care radea...  In mod normal m-as fi simtit penibil,dar acum nu ma interesa. Voiam doar sa-mi revin,sa ies din starea in care intrasem...
   Am asteptat sa plece,m-am ridicat si am plecat...

 Melodia era de la RHCP-Snow
Enjoy!

In ce hal am ajuns...

I wanna get lost from my life , sit on the side and watch the world go by....

    M-am inchis in mine…Am devenit un cacat. Un cacat care stie ca greseste gandind astfel si nu poate sa faca nimic sa se schimbe...Stii cum e cand pe dinafara vrei sa pari un om fericit si pe dinauntru mori? Stii cum e cand faci lucruri tampite doar ca sa uiti pentru putin de realitate?Stii cum e cand spui ca viata merge mai departe si faci pe viteazul, chiar daca nu crezi asta? Asa sunt eu... E urat.. E oribil...Stii cum e cand plangi si vrei din tot sufletul sa te opresti ,dar nu poti ?Chestia asta e valabila la mine pt tot ce simt acum.. Am ajuns jalnic si asta ma face sa nu ma mai suport…

     Viata e nedreapta. Oricat ai incerca sa imi spui ca nu e asa nu ma vei convinge… Niciodata de doi ani incoace nu am simtit ca plutesc fara ca apoi sa revin brusc cu picioarele pe pamant si sa vad care e realitatea defapt.

     Pana acum doi ani eram copilaroasa… eram imatura... eram pur si simplu ca orice copila care facea lucruri normale pentru varsta ei chiar daca erau pur si simplu niste chestii penibile…Puneam suflet in orice faceam.. eram entuziasmata pt fiecare lucru facut… visam ca o tampita …Pana cand am ajuns intr-o perioada extrem de urata care m-a afectat mult. Am vazut ce e intr-adevar o problema… O problema adevarata.. am dat cap in cap cu realitatea… Si nu mi-a facut bine.. Nu cred ca meritam asta ,cel putin nu la vremea aia… Asta m-a facut sa vreau sa ma schimb… Asta m-a facut sa vreau sa devin “matura” si sa gandesc altfel…. sa nu-mi mai pese de nimic…

    Nu am reusit sa fac asta… si nici nu cred ca voi reusi….Am ajuns un cacat. Pur si simplu un cacat. Au fost momente in care am avut impresia ca am trecut peste,insa momentele alea durau f putin. Am ajuns sa nu ma mai suport si vreau sa stau izolata chiar daca sunt constienta ca-mi fac mai mult rau. Asta urasc…Urasc cand stiu ca gresesc din toate punctele de vedere si totusi nu pot sa-mi schimb gandirea. Poate ca sunt deprimata... Mereu am criticat persoanele negativiste si depresive chiar daca si eu in sinea mea stiam ca sunt la fel. Chiar de curand mi s-a intamplat asta criticand o persoana ce trecea de la stari de fericire la stari depresive…Si am realizat dabea acum cat de cinica puteam sa fiu pentru ca si eu sunt in aceasi stare numai ca eu nu arat asta pt ca eu nu-mi exprim sentimentele…

    Dumnezeu exista? Nu cred..Si daca exista , in nici un caz nu e asa cum zice lumea...Se zice ca toate se intampla cu un scop,dar eu sa mor daca vad scopul....Dupa rau urmeaza bine? Nu... La mine nu... La mine dupa rau a urmat din ce in ce mai rau...

   Viata e sadica.. te chinuie .. iti da aripi si iti arata cum e sa ajungi in culmea fericirii sau cel putin undeva pe aproape,te face sa te simti bine, dar nu pentru mult timp pentru ca iti taie aripile…iti ia toata fericirea si ti-o transforma in agonie. Te ridica pana la cer si apoi te tranteste de pamant… Raspunsul la intrebarea “de ce cadem?” ar fi “ca sa ne ridicam la loc”…

    Probabil ca asta e si raspunsul corect,dar nu pentru toti. Cel putin in momentul asta pentru mine nu e…degeaba te ridici la loc daca din nou vei cadea… Sunt constienta de faptul ca gandesc absolut gresit,dar de ce sa te ridici la loc din moment ce vei cadea din nou?!

   …Stii cum e cand vrei sa te inteleaga cineva? Stii cum e cand vrei sa ai pe cineva alaturi sau stii cum e cand vrei sa gasesti o persoana care sa te inteleaga si cu care sa vorbesti,dar in acelasi timp te impiedica ceva?Nu stiu daca stii,dar e urat…poate ca tu,oricine ai fi, o sa citesti asta si o sa incepi sa razi spunand uite ce scrie si deprimata asta.. ,dar scriu asta pentru ca simt nevoia .Urasc sa-mi exprim sentimentele ,dar abea dupa atata timp am realizat ca am nevoie s-o fac…

http://www.youtube.com/watch?v=NcbAibPA2yY